Arhitectul

Pe ce ne sprijinim

Când pământul fuge de sub tălpi?

Nu pe oase,

Nici pe mușchi,

Ci pe pilonii invizibili

Ai credințelor noastre.

Un templu lăuntric,

Zidit din valori și amintiri,

Din ceea ce ni s-a spus

Că este Adevărul.

Aceasta este armura noastră,

Dar și călcâiul lui Ahile.

Căci cine lovește în crez,

Sfâșie identitatea.

O fisură în fundație—

O îndoială, o traumă, un fapt crud—

Și bolta lumii cunoscute

Se prăbușește peste noi.

Rătăcim atunci printre ruine,

Străini în propria casă,

Unde sigurul devine ambiguitate,

Iar nordul dispare de pe hărți.

Dar un sistem lax e o capcană,

Pe când unul rigid e o închisoare.

Taina nu e să aperi zidurile cu orice preț,

Ci să știi să le rezidești.

Arhitectul înțelept

Nu plânge deasupra molozului,

Ci caută piatra nouă,

Transformând vulnerabilitatea

În reziliență.