Călătorul

O lume de forme fără fond,

Unde „a avea"

Înghite pe „a fi".

Ne îmbrăcăm în posesiuni

Ca într-o armură de carton,

Sperând că strălucirea ei

Va ține loc de identitate.

Dar Egoul e doar un paznic flămând

La poarta unei cetăți goale.

Cu cât strigă mai tare „Vreau!",

Cu atât se teme mai mult de liniște.

Cine caută puterea cu orice preț

Poartă în mână un ciocan

Și vede în ceilalți doar cuie.

Liderii falși urcă pe umeri,

Cei drepți merg alături.

Adevărata capcană nu e răul,

Ci „binele" jucat pe scenă.

Chiar și spiritul poate deveni o mască,

Un miraj sofisticat

Prin care Orgoliul se vinde drept Sfânt.

Așa că lasă desaga jos.

Smerenia nu înseamnă să te târăști,

Ci să stai drept în propria piele,

Nici mai sus, nici mai jos de ceilalți,

Doar onest.

Indicatorul arată Nordul.

Drumul trece prin mlaștinile autosuficienței

Și printre hoții de validare.

Nu te opri să le explici.

A evolua nu înseamnă a acumula,

Ci a deveni

Insuportabil de simplu.