Când ceva aparent benefic este în fapt rău

Vorba poetului : „ce e rău și ce e bine, tu te întreabă și socoate”.

Așadar am ajuns să discern între ceea ce este bun cu adevărat sau cu aparență de bine. Idealismul, comfortul și productivitatea au aroma de acțiune pozitivă dar nu sunt mereu așa. Tot ce stă la adăpostul etichetei de bun este mai greu identificabil, și poate fi dăunător deși pare contraintuitiv.

Voi începe prin a spune un lucru banal. Viața nu este ideală, are urcușuri, coborâșuri, eșecuri, împliniri, cicluri. Și e ceva normal. Consider că viața e incompatibilă cu idealul. Doar cel ce a suferit, zice-se, a cunoscut ce înseamnă viața cu adevărat. Și mai devreme sau mai târziu ajungem să experimentăm și așa ceva. Aici și acum, învățăm, iar lecțiile nu pot fi perfecte.

Idealismul trădeaza de cele mai multe ori un spirit crud, naiv. Deși adesea adevărat, există și forme de idealism matur. Când suntem tineri, avem tendința de a vedea lumea în alb și negru, de a ne închipui că totul poate fi perfectibil, că avem control asupra tuturor aspectelor vieții. Această viziune ne dă entuziasm, dar ne și face vulnerabili în fața dezamăgirii.

„Drumul spre iad e pavat cu intenții bune”.

Naivitatea poate fi un obstacol semnificativ în calea evoluției mele interioare. Ca să progresez autentic, trebuie să fiu matur și să privesc realitatea așa cum este, fără să mă mint pe mine însumi. Există și o altă formă de „naivitate” care apare atunci când încerc să fiu pozitiv în mod forțat, fără o bază solidă. E lăudabil să mă străduiesc să văd partea bună a lucrurilor, dar trebuie să fie însoțită de rațiune și discernământ. Aleg să fiu realist și să privesc lucrurile într-un mod echilibrat. Dacă decid să adopt o atitudine pozitivă, mă asigur că am un motiv și un sens clar pentru asta. Pe de altă parte, să fiu prea pesimist nu mă ajută. Dacă aleg să mă afund în gânduri negative și într-o viziune catastrofică asupra lumii, voi crea un coșmar în viața mea. E important să găsesc un echilibru între realitate și optimism, pentru a rămâne într-o stare de bine și armonie interioară. Optimismul sănătos, bine susținut, este calea. Aceasta duce în alte zone:

Idealul – o noțiune subiectivă

Există o multitudine de idealuri. Multe din acestea pot fi percepții distorsionate ori de media, ori de cărțile de dezvoltare personală, ori prin ferestrele noastre zilnice: facebook, instagram, reddit etc. Fiecare îl vede printr-o altă prismă:

• Pentru unii, idealul înseamnă confort – o viață lipsită de griji, de zbucium, în care totul vine ușor. Însă confortul excesiv, aparent benign, poate deveni o capcană care sufocă inițiativa și libertatea. În lipsa provocărilor, ne blazăm și ajungem să trăim o existență monotonă.
• Pentru alții, idealul este productivitatea maximă – o viață în care fiecare minut este utilizat „cu folos” sub imperiul lui „trebuie”, în care trebuie mereu să fim mai buni, mai eficienți. Însă această mentalitate poate duce la o rutină sufocantă, extenuare, asemănătoare cu alergatul nesfârșit pe roata unui hamster, unde ne pierdem încă o dată libertatea.
• Atât pentru unii și alții, succesul poate fi dublat de motivația succesului financiar rapid - „să dăm lovitura”, să obținem acel jackpot care să ne rezolve toate problemele.

ETCETERA

Există un proverb japonez mai în glumă mai în serios care spune că cine își petrece o după amiaza nefăcând nimic a învățat să trăiască. Și câteodată lucrurile serioase se spun în glumă. Sunt de partea aceasta a baricadei, prefer ca lucrurile sa vină de cele mai multe ori spontan, sub un program flexibil, nu strict. Viața nu trebuie redusă la un set de obiective de bifat. Uneori, trebuie să ne permitem să trăim pur și simplu, să fim prezenți, să ne bucurăm de clipă.