← Înapoi la blog

Coerența ca Proprietate Fundamentală a Adevărului

4 min de citit·8 vizualizări
Coerența ca Proprietate Fundamentală a Adevărului

Proprietățile Adevărului

O proprietate a adevărului este coerența. Sunt și ficțiuni care sunt coerente dar adevăruri care să nu respecte această regulă este imposibil. Coerența este într-adevăr o condiție necesară a adevărului, dar nu și suficientă. Pentru a stabili adevărul avem nevoie și de testul realității sau empirism. În esență, acestea înseamnă că teoria trebuie confirmată prin experiență directă, nu doar prin raționament abstract. Observăm lumea, identificăm tipare și extragem concluzii din ele – aceasta este fundamentul metodei științifice și al abordării empiriste în general. Despre acest proces avem în vedere remarca lui David Hume:

„Putem observa că, în toate cazurile, atunci când obiecte asemănătoare au fost întotdeauna plasate în circumstanțe similare, ele au fost întotdeauna însoțite de efecte similare.”

Dar să ne referim deocamdată doar la această proprietate, a coerenței, pentru că aceasta se va dovedi importantă pentru a face distincție între nenumăratele teorii despre viață/adevăr și - spre exemplu - pseudoștiințe.

Principii și Implicații în Logică

Dintr-o propoziție falsă se poate deduce orice (atât adevăruri cât și falsuri), în timp ce dintr-o propoziție adevărată se pot deduce doar propoziții adevărate. Acest principiu are implicații importante:

  • Într-un sistem formal, o singură contradicție poate "infecta" întregul sistem, de aceea, coerența este critică pentru validitatea oricărui sistem logic.
  • Satisfiabilitatea relațiilor logice a unui raționament trebuie să fie coerent.
  • Trebuie să „compileze", așa cum un program trebuie să respecte regulile sintactice, un raționament trebuie să respecte regulile logice, prin lanțuri de silogisme.

Ceea ce ne face să trecem la următoarea secțiune.

Teorema Incompletitudinii a lui Gödel și Limitele Sistemelor în contextul Coerenței

Deși această teoremă apare în matematică și este foarte greu de cuprins pentru profani, ea ne poate oferi indicii despre natura sistemelor și rolul coerenței în analiza lor. În rezumat, foarte simplificat, teorema incompletitudinii a lui Gödel oferă o perspectivă fundamentală: ea afirmă că în orice sistem formal suficient de complex, există adevăruri care nu pot fi demonstrate în limitele acelui sistem. Acest rezultat sugerează că, oricât de coerent ar fi un sistem logic, el nu va putea niciodată să captureze complet toate adevărurile posibile fără a se confrunta cu propoziții indecidabile sau inconsistențe potențiale. Gödel arată astfel că oricare sistem formal are limite inerente, iar coerența, deși esențială, nu poate garanta completitudinea adevărului. O analogie utilă ar fi următoarea: Imaginează-ți un aparat foto care încearcă să se fotografieze pe sine însuși complet. Va exista întotdeauna o parte care rămâne în afara cadrului. Dacă adaugi o oglindă, creezi noi unghiuri care rămân nefotografiate. Similar, un sistem formal nu se poate "vedea" complet pe sine. Ceea ce înseamnă că un sistem nu se poate explica pe sine însuși prin acele axiome(building blocks), adevăruri asumate și nedemonstrate în acel cadru.

Coerența poate fi criteriu de departajare

Totuși, putem scurtcircuita întreg procesul de testare a unor teorii(există și speculații sănătoase), iar acest lucru ne ajută la discernământ. Demonstrând incoerența unui sistem, putem stabili rapid că acel sistem este fals sau invalid, fără a mai fi nevoie să analizăm fiecare propoziție sau să căutăm toate adevărurile posibile în cadrul său. Dacă un sistem formal conține o contradicție, atunci el devine incapabil să susțină orice afirmație, ceea ce înseamnă că întreaga structură logică a sistemului este compromisă.

Aplicații Practice și Concluzii

Această abordare economisește timp și resurse, deoarece odată ce s-a dovedit că un sistem este incoerent, putem trage concluzia că el nu poate fi un model valid al realității sau că nu poate oferi o bază fiabilă pentru cunoaștere. De aceea, identificarea incoerențelor este un prim pas esențial și eficient în evaluarea veridicității unui sistem, fără a fi nevoie să investigăm fiecare afirmație în parte. În căutarea adevărului trebuie să plecăm de la această premiză, că puzzle-ul pe care încercăm să îl întregim să fie coerent. Trebuie să existe un numitor comun. Altfel, el nu constituie adevăr și ne putem dispensa de el. De aici, ca în principiul hologramei, o imagine rezidă în imagini mai mici, așa și un adevăr rezidă în adevăruri mai mici.

Pentru cine nu știe, o hologramă are proprietatea unică că dacă o spargi în bucăți, fiecare fragment conține întreaga imagine originală, doar că la o rezoluție mai mică. Similar, când vorbim despre adevăr, fiecare adevăr "mic" ar trebui să reflecte și să fie consistent cu adevărurile mai mari din care face parte - exact cum un fragment de hologramă păstrează esența întregului. Această proprietate ne ajută să înțelegem cum adevărurile sunt interconectate și cum inconsistențele pot fi identificate rapid, pentru că orice "bucată" care nu reflectă corect întregul indică o potențială eroare în raționament. Astfel, am putea:

  • să identificăm rapid a teoriile pseudoștiințifice prin analiza inconsistențelor lor interne
  • să evaluăm sistemele filozofice prin prisma coerenței lor
  • să dezvoltăm cadre de gândire robuste și consistente
  • să evaluăm credibilitatea surselor de informație
  • să dezvoltăm un sistem personal de valori consistent

Comentarii

Niciun comentariu încă. Fii primul!

Lasă un comentariu