Despre sens

Am avut căutări până la vârsta asta. Și ce mi se pare mie că are sens, m-ai putea întreba? Poate un soi de trezire interioară. Abia după ce guști puțin din acea stare poți vorbi de sens. Însă, starea aceasta de care vorbesc este mereu work in progress. Nu poți să zici, gata sunt treaz, și de mâine să te culci pe ureche; e un efort continuu, și nu poate fi atins pe deplin. De altfel, cred că și de asta am scris atâtea articole, lâsând la o parte articolele de astronomie care sunt un hobby de explorare. Am scris pentru a infuza și altora aerul și nevoia asta de trezie. Pe scurt, ce mi se pare mie important se află în articolele tocmai scrise.

Uneori simt că scriu în van. Maculatură. Că nu am cui mă adresa, că strig în vid. Mă stimulează totuși gândul că dacă am atins o singură persoană am făcut ceva bun. 

Poate că, până la urmă, scrisul este și el o formă de a rămâne treaz. Te obligă să te oprești, să te uiți la propriile gânduri și să încerci să le dai o formă. Uneori, abia când pui un lucru în cuvinte îți dai seama dacă îl crezi cu adevărat sau doar l-ai preluat undeva, din mers, de la ceilalți. Poate că de aceea continui să scriu chiar și atunci când am senzația că nu ajunge nimeni la capătul celălalt al textului. Înainte de a fi un mesaj pentru cineva, fiecare articol este și un exercițiu de clarificare pentru mine. Când scriu funcționez relativ similar cu LLM-urile, calculez fiecare cuvânt următor.

Dar asta e altă poveste.

...de ce nevoia aceasta de trezie? Păi în primul rând că odată mai treaz știi încotro să o apuci, idealurile neatinse și fixate la vârste adolescentine se resetează, îți dai seama că trebuie să faci „reconfigurarea traseului”. Sigur, nu există stare de trezie pură, ci atâta cât să fii la nivelul de plutire, cât să știi să aplici un minim discernământ, luciditate. În continuarea ideii acesteia te întreb, te-ai simțit vreodată manipulat/ă, de media, de societate? Cred că da. Și poate chiar suntem des. De aceea vine acel sentiment de a-mi actualiza mereu percepțiile, de a nu fi părtinitor în judecarea unei situații etc. 

Iar reconfigurarea aceasta nu înseamnă neapărat să schimbi totul dintr-o dată, să renunți la ceea ce ai construit sau să pleci în căutarea unei alte vieți. Uneori înseamnă doar să te oprești și să verifici dacă direcția în care mergi mai este, într-adevăr, a ta. Unele dintre lucrurile pe care le numim idealuri sunt doar niște dorințe pe care le-am moștenit, niște obiective pe care le-am preluat fără să le mai punem la îndoială. Și poate că trezirea începe tocmai în momentul în care îți permiți să spui: „Nu mai știu dacă vreau asta”. De acolo poate începe o altă formă de libertate, una mai puțin spectaculoasă, dar mai autentică.

Bine, bine, dar dacă oamenii nu sunt treji, va să zică sunt adormiți? Nu, aș zice mai degrabă că sunt ca prin vis, cu grade mai mici sau mai mari de luciditate. Cei cu „grade mai mici” se ocupă de lucruri neesențiale vieților lor, își risipesc timpul pe lucruri adiacente, fără coerență. Este foarte greu de identificat lucrul la care mă refer, pentru că nu e un lucru palpabil, pot doar să îți indic o direcție la ce mă refer: ca prin vis înseamnă ca fac lucruri efemere, care nu sunt trainice pentru ei înșiși, care nu duc la împlinirea lor. De exemplu, nu au țeluri clare, nu au planuri bine definite, muncesc pe rupte de dimineața până seara pentru a mai strânge un ban, a mai pleca într-o călătorie sau a mai face o rată la un apartament dar cumva sensul pentru care fac lucrurile acestea le scapă. Vorbesc cu apropiații lucruri care nu îi privesc cu adevărat, lucruri colaterale, care nu le ating miezul ființei niciodată. Se preocupă de lucruri iluzorii. Poate de aceea solitudinea îi deranjează.

Ce rămâne în urma unui vis? Nimic. Ce rămâne când nisipul ți se scurge printre degete? Doar senzația că a fost. Nu recomand sau abstinența sau excesul ci bunul echilibru și buna măsură cu discernamânt a lucrurilor, doar așa se pot lega lucrurile. Atunci înseamnă că ești treaz, în umila mea opinie, și că te poți alege cu ceva din viața asta, poate cu o amintire frumoasă, cu gustul unei experiențe. 

Dacă punem stop la un moment dat acestei inerții, cu ce rămânem ?