Edward Snowden – Revelații

Edward Snowden – Revelații
În România dezvăluirile lui au ajuns mai puțin la public deși s-au întamplat acum mai bine de 10 ani, în 2013 mai exact. Poate pentru că la noi lucrurile sunt luate mai în ușor. Sau poate pentru că lumea nu îl înțelege pe deplin pentru că vine cu termeni tehnici. Controversatul Ed Snowden este relevant pentru că a indicat că pe lângă statul normal pe care orice cetățean de bună credință îl cunoaște și pentru care își plătește taxe și impozite, există un așa-zis “meta-stat”. Dacă chiar așa stau lucrurile rămâne de analizat de fiecare dintre noi. Ed Snowden este important pentru vigilență.
Menționez că aceste date sunt publice. Când a fost întrebat Dick Cheney, fost vicepreședinte al Americii despre situația dezvăluirilor din interior ale lui Julian Assange, respectiv ale lui Edward Snowden, și cum a reușit guvernul american să le gestioneze acesta a precizat (citez din memorie - fără să denaturez sensul) :
“Fără îndoială aceștia sunt trădători de țară, cu Julian Assange ne-am descurcat asemeni unei mușcături de țânțar pe braț, însă dezvăluirile lui Edward Snowden au fost ca atunci când am fost mușcați de cap de un leu”.
Asta așa ca să ne facem o idee de ansamblu despre ce scurgeri majore au avut loc. Să luăm aminte că Julian Assange în momentul de față pentru dezvăluirile Wikileaks riscă închisoare pe viață în America, procesul de extrădare este în curs în Anglia. Ed Snowden a replicat că a fi numit trădător de țară tocmai de Dick Cheney este cea mai mare onoare. În continuare voi povesti câteva informații din cartea Permanent Record pe care, evident, am parcurs-o. Voi povesti succint câteva dezvăluiri ale sale, în rest, cei interesați pentru aprofundare, pot urmări Citizen Four - documentar premiat cu Oscar - sau să îi citească cartea. Acolo se poate găsi și povestea cum de a ajuns în Rusia, nu voit, ci constrâns de împrejurări. Voia să ajungă în Ecuador dar americanii i-au retras actele de călătorie și a rămas blocat 40 de zile pe aeroportul din Moscova. În cele din urmă neavând unde să plece a fost adoptat de ruși. Edward Snowden a lucrat pentru CIA(2004-2009) ca:
technical consultant,
global communication advisor,
diplomat cover cu abilități tehnice,
și pentru NSA(2009-2013) ca:
System Administrator (poziție aparent mica, dar prin rolul său avea acces la mai toate clasificările),
Widely Implemented Backup System Creator (unde i-a fost încredințat să facă backup întregului sistem),
Lead Technologist for Information-Sharing Office(acest rol implica lucrul cu informatii referitoare la NSA si alte institutii).
Iată câteva dintre programele cheie dezvăluite
PRISM: Acest program a permis NSA să acceseze direct date de la marile companii de internet precum Google, Facebook, Apple, Amazon și altele. Acestea au inclus e-mailuri, chat-uri, fotografii, documente și chiar jurnalele de conexiune. UPSTREAM: Acest program a oferit NSA acces la fluxul masiv de trafic de internet care se deplasează prin cablurile furnizorilor majori de internet. Sunt doua tipuri de monitorizări prin protocoalele TCP/FTP/UDP: activ sau pasiv. XKeyscore: Acest program a oferit un instrument puternic de căutare și analiză pentru toate datele colectate de NSA, permițându-le să urmărească comunicațiile persoanelor pe diferite platforme. Acest program este o interfață care agregă toate informațiile colectate. Scurgerile au dezvăluit, de asemenea, colecția NSA de metadate pentru apeluri telefonice, care detaliază numerele implicate într-un apel și durata apelului, dar nu și conținutul în sine. Modul cum a colectat datele de la toate calculatoarele a fost printr-un program Heartbeat care “lua pulsul” tuturor device-urilor, adică le scana și le aduna în propria bază de date pentru cercetare.
Motivația lui din spate, a fost că a observat că serviciile nu mai lucrează pentru public ci împotriva lui pentru prezervarea puterii unei mici caste de privilegiați. Și-a sacrificat jobul bine plătit de 200k dolari la acea vreme și modul de viață liniștit în Hawaii, pentru a lucra cu adevărat pentru public. Alte detalii bonus, pentru picanterii, Snowden a precizat că știa cu câteva zile înainte Breaking News-urile afișate de televiziuni, mai puțin accidentele spontane, a căutat despre încălzirea globală și a aflat cu documente că aceasta este reală și există o preocupare a serviciilor de gestionare a acesteia, însă informații despre extratereștri nu a dat.