Omul ca sămânță divină
Întruparea divină: O reflecție asupra valorii omului
Totdeauna m-am întrebat cum Dumnezeu, Cel ce a creat universul, a venit pe planeta Pământ prin Iisus, acest aparent insignifiant corp ceresc, din sistemul solar al căii lactee. La fel cum stoicilor nu le venea să creadă, și eu m-am îndoit mult timp, dar am căutat cumva o explicație și mi-am reașezat credința în Creator.
Și unul din posibilele răspunsuri îl aflăm în Geneză.
Revelația din Geneză
În ispitirea femeii aflăm:
„Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul." Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci."
Când Dumnezeu spune „Noi”, teologii spun că se referă la Sfânta Treime.
Așadar șarpele a mințit spunând jumătate de adevăr, căci negreșit noi vom muri, și vom cunoaște moartea toți dintre noi. Dumnezeu ne-a ferit să luăm din pomul vieții pentru a nu trăi o veșnicie în păcat după cum afirmă unii teologi.
Chenoză și Îndumnezeire: Calea Dublă a Mântuirii
În tradiția creștină, mai ales în cea răsăriteană, știm că Dumnezeu s-a coborât la nivelul nostru pentru a ne ridica la nivelul Lui. Acest proces dual de coborâre divină (chenoză) și înălțare umană (theosis sau îndumnezeire) stă la baza înțelegerii mântuirii în creștinism, așa cum o afirma Steinhardt. Prin chenoză, coborârea lui Dumnezeu în întruparea lui Hristos, acces la o viață veșnică redefinită – nu una trăită în păcat, cum ar fi fost dacă am fi luat din pomul vieții în starea căzută, ci una în har, prin care potențialul divin al omului este restaurat și desăvârșit. Sfântul Atanasie cel Mare exprima acest paradox în cuvintele sale celebre: "Dumnezeu s-a făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har".
Omul ca sâmbure divin
Pe lângă iubirea pe care ne-o poartă, când te gândești că Iisus a venit pe Pământ să salveze niște sâmburi de zei, niște potențiali zei, pentru că așa cum aflăm din Geneză suntem ca Dumnezeu cunoscând binele și răul, atunci se schimbă perspectiva. Nu mai suntem așa de insignifianți. Aici pe Pământ se află o imensă comoară, așadar Dumnezeu nu și-a abandonat creația.
Semănătorul și Secerătorii
Iisus face referire la pilda semănătorului și pilda neghinei. În pilda semănătorului, Iisus vorbește despre sămânța Cuvântului divin aruncată în lume – unii o primesc și rodesc, alții o pierd, arătând că potențialul divin din om depinde de cum alegem să-l cultivăm. La seceriș, despre care El spune în Matei 13 că va veni la sfârșitul veacurilor, se face separația între grâu și neghină, între cei care au împlinit acest sâmbure de dumnezeire și cei care l-au ignorat. Astfel, Pământul devine un ogor al mântuirii, unde Hristos - Semănătorul și Secerătorii - îngerii, lucrează pentru a ne ridica din starea de creaturi căzute la cea de fii ai lui Dumnezeu, după har.
Încheiere
Per ansamblu, aceasta e o interpretare personală, simplă și directă – fără încărcătura altor referințe care ar putea umbri esența mesajului, pentru a sublinia importanța omului. Am ajuns să înțeleg mai târziu că motivul pentru care Iisus s-a întrupat este pentru că ne iubește foarte mult, iar Dumnezeu este infinit de Bun.