← Înapoi la blog

Progresism versus Conservatorism

5 min de citit·2 vizualizări
Progresism versus Conservatorism

Am discutat într-un articol precedent despre sisteme de gândire aflate în dificultate și despre ideologiile care răsar din știința disruptivă. Respectiv, progresism și conservatorism. Am să dezvolt cu această ocazie câteva diferențe. Progresismul, cumva, este în ofensivă, iar conservatorismul în defensivă.

Progresismul este convingerea că, dacă un sistem este defect, ar trebui să facem tot posibilul pentru a-l îmbunătăți.

Conservatorismul este convingerea că, atunci când facem modificări unui sistem, trebuie să avem grijă să nu agravăm accidental problemele.

Progresismul consideră că totul este în schimbare și trebuie sa ne adaptăm la nou actualizând vechile credințe și valori. Progresismul merge atât de departe încât nu doar că totul este schimbare, dar este sursa de schimbare. Ei numesc această schimbare rapidă exponențială, Singularity(conform Ray Kurzweil). Singularity se referă la faptul că schimbările cu ajutorul inteligenței artificiale și a tehnologiilor emergente, vor fi aproape instantanee, iar oamenii nu vor mai putea ține pasul cu acestea. Totodată progresismul are la bază cancel culture și build back better, concepte care se bazează pe demolarea trecutului și construirea unui set de valori nou mai “bun”. Progresismul se bazează mai mult pe politically corectness, moderarea sau uneori chiar cenzurarea de conținut și respectarea minorităților de orice fel, iar conservatorismul se ghidează după free speech absolut, indiferent de consecințe. Conservatorismul, vede în vechile credințe și valori autentice, o continuitate care au nevoie de a fi susținute și păstrate tocmai prin prisma faptului că acestea s-au impus în timp odată cu trecerea lui. Autenticitatea valorilor derivă tocmai din eficacitatea și rezistența lor odată cu trecerea anilor/secolelor/mileniilor. Viața e viață așa cum e, și ea trebuie celebrată așa cum e și nu trebuie distorsionată de schimbări artificiale.

De exemplu, la Marcus Aurelius ideile lui sunt actuale și astăzi. Dialogurile lui Socrate, miturile și filosofia lui Platon, Aristotel și viziunea pragmatică: actuale și astăzi. Epicur, sau Seneca ilustrează moduri de viață care ar putea fi puse în practică și azi. La progresiștii radicali, apare noțiunea de transumanism, cyborg, gender fluidity, nevoia de a cuceri spațiul etc. Atât Elon Musk cât și Jeff Bezos, dar și alții (aceștia doi fiind cei mai proeminenți), se întrec în explorarea și construirii de infrastructură de colonizare a altei planete. Din 9400 sateliți artificiali ai planetei în jur de 6000 sunt ai lui Musk. Spațiul e un fel de wild wild west. Totodată el a fost fondatorul Open AI, companie care a marcat o bornă importantă în dezvoltarea inteligenței artificiale la finele lui 2022 prin Chat GPT 3.5, un bot conversațional(Large Language Model). La acea data Musk fusese dat afară din boardul companiei și a început să lucreze din 2023 la xAI, cea care ni l-a dat pe Grok, alt bot conversațional, de data aceasta Open Source. Neuralink o altă companie care implementează instalarea de cipuri în creierul uman este precursoarea transumanismului, și al viitorilor cyborgi. Nu l-aș încadra neapărat pe Musk la progresiști. Este un personaj complex, dar uneori faptele vorbesc mai mult decât vorbele. Este arhicunoscut că este împotriva curentului woke sau lgbtq2s+. Pentru a explica în continuare de ce uneori progresiștii sunt numiți neomarxiști trebuie(și pentru a elucida o confuzie) să ne uităm la 4 concepte din filozofia lui Marx care sunt preluate mai modern, de aceea prefixul “neo”: desființarea proprietății, a individualității și a familiei, a religiei, și a națiunilor. Succint cele 4 concepte:

  • Primul - a fost anunțat deja la Davos, “You will Own Nothing and you will be happy!”, o societate în care totul se bazează pe subscriptie și închiriere.

  • Al doilea - prin cancel culture, gender fluidity - disforie, și renunțarea la istorie și tradiții se renunță la individualitate, respectiv la familia cum o cunoaștem astăzi.

  • Al treilea - religia e deja un lucru perimat iar ea trebuie înlocuită de ateism.

  • Al patrulea - prin concepte build back better, globalism sau open borders society, se rescrie istoria, se pornesc mișcări de tipul Black Lives Matter etc.

Desigur că această etichetă, este exagerată, în primul rând că nimeni nu a reușit în realitate să implementeze utopiile lui Marx. În al doilea rând, că oamenii sunt complexi, un individ de bună credință ar putea fi sedus de o idee, fără să știe că în realitate urmează agenda lui Marx. Neomarxiști sunt cei care cu bună știință proliferează astfel de idei și acționează în sensul acesta. În concluzie, cred că putem păstra valorile care s-au consacrat în timp și totodată cu discernământ să actualizăm vechile valori care și-au pierdut sensul. Nu văd neapărat o contradicție contondentă între cele două curente. Ele pot fi împăcate prin compromisuri inteligente, și o cale de mijloc. Sigur că există valori din trecut care își păstreaza valoarea și astăzi, sunt ca diamantele, dar unele sunt învechite, deci trebuie găsit un echilibru. Cât despre cyborgi, nu-ți fă griji deja ești unul dacă posezi un telefon! Glumesc. Ce te-ai face în ziua de azi fără un telefon? A nu se înțelege din acest articol că tehnologia e “rea”, dimpotrivă. Trebuie utilizată inteligent. Progresismul și conservatorismul nu sunt concepte binare ci fac parte dintr-un spectru de opinii, există radicali dar și moderați. Putem spune că gândirea umană colectivă este într-o continuă facere și desfacere.

Comentarii

Niciun comentariu încă. Fii primul!

Lasă un comentariu